joi, 17 noiembrie 2011

Crima

Da, recunosc!Sunt vinovata de tot ce ma acuzi
Sunt vinovata ca te iubesc si ca iti port amintirea
Ca in bratele mele ori de cate ori ti-e frica te ascunzi
Ca-n zambetul tau a crescut nemurirea!
Vinovata de toate principiile incalcate si de ochii uzi
Ca tot ce gandeam impreuna si-a gasit pierirea!

Da!Sunt vinovata!Am omorat cu tapusul curand
Amintirile moarte cu noi si am mers mai departe
Trecut-am viitorul in frunte si-n gand
Atunci cand am dorit sa trec dincolo de moarte
Considera-ma vinovata ca ti-am sters orice urma de pe pamant
Luna nu mai straluce pe chipul tau ca in luna lui Marte.

Vinovata!Condamna-ma de tot ce am mistuit cu buzele voit
De tot ce am rostit in amintirea ta, loveste-ma sa doara
Ma poti ucide-n suflet caci de n-ai fi venit
Ai fi ramas la fel de mort, ca ultima oara

Grava crima comisa-i cand spatele intaia oara ti-am intors
Si nu am mai ingenuncheat in fata ta pentru a te ierta
Spunand faptele in fata dreptatii, viata capata un rost
Irosind in abis parfumul unui suflet ce te iubea.


3 comentarii:

  1. prea trist...scrie si ceva mai vesel :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Irosind in abis parfumul unui suflet ce te iubea.-uite ceva ce mi-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Original si splendid suflet poetic!
    Cum dragostea nu este un loc, o culoare sau o substanţă, ci toate trei la un loc şi mai mult decât atât, sau nici una dintre ele şi chiar mai puţin decât ele, nu avem voie să vorbim şi să decidem cum avem chef când e vorba de acest domeniu? Nu este oare această întrebare dincolo de tărîmul academic al lui "adevărat sau fals"? Dragoste sau simplă obsesie? Cine, dacă nu timpul (care este la rândul său un mincinos), ar putea răspunde vreodată?

    RăspundețiȘtergere

Daca taci, nimeni nu va sti ce te deranjeaza...