Picături

Să cearnă viața picături de suflet nou

Peste trupul rece, freamăt și ecou

Stângaci prilej de bucurii bătrâne

Trec pragul ceasurilor-n turme

Se-nfioară ploaia în iubire

Mirosul de noroi adulmecând

Sorbind din pasăre-asfințirii

Te poartă tainic spre Cuvânt.

Picură viața-n farfurii de plastic

Să nu le spargem, să nu le risipim

Odihnă cerem ceasurilor drastic

Spre o iubire vie să pornim

Exalt

Alintă-mi trupul cu sâmburi din tine

Când te prelingi firav pe coapse

Zbuciumă liniștea cu somnul sublim

Mâinile cunosc ce sufletul miroase

Nasc cai pe sânii tăi frumoși

Când buzele se unduiesc în cântare

Armăsari ai nopții maiestuoși

Dau întreg trupului tău crezare

Te împletești cu fața-mbujorată

De atâta dor și-ntreg deznodământ

Să fiarbă toate gândurile-n seară

De nu mi-e dor de tine, când și când.

Să te caut

Lasă-mă să te caut în palmă

Printre transpirații și bătături

Făcute de gânduri - năframă

Al aprigilor, vesnice întorsături

Să-mi potolesc setea smucind

Un vis sau poate două stele

În luni curate să te văd venind

Aducând lumină cu ele.

Lasă-mă să te caut în zbucium

De somn al unei nopți de vară 

Te ridici către ceruri în zarvă și fum

Spunând ce frumos e afară!

Îmi potolește dorințele toate

Arzând două flori între buze

Și-mi spală întreaga oră de păcate

Sunt eu, iubitul tău cu două muze.

Plouă

 Să plouă peste noi dar cu iubire

Și nemuritori să fim în acele ploi

Lumii sărace să dăm cândva de știre

Că dintr-o ploaie măruntă se nasc doi.

Peste potop de vânt și recuzită 

Viața să ne-aprobe al nostru jurământ

C-am jurat pe viață să-ți fiu iubită

Și tu ai jurat să fii al meu dulce cânt.

De-o fi povara vieții dulce agonie

Iar războiul Eului trist compatriot

Va ploua cu noi acum și în vecie

Glasul răsuna-va și va spune tot.

Dă știre lumii că ploaia se oprește

C-am plecat grăbiți pe un alt lung drum

Și de-o fi vreodată ca Cel ce ne iubește

Să aducă ploaia, ne va face scrum. 

Altă lume

Rămân lumi la picioarele tale

Care mai de care mai frumoase

Iar luna înflorește, prinde petale

Mușcând din buzele cărnoase.

Odă a ființei tale în ceruri sfântă

Cu ochi pironiți către Cuvânt

Leagănă pe brațe; ochii încântă

Trupul balsamic prin legământ

Măiastră  cu sentimente-n salbă

Făcută din omul de ieri prea umblat

Reazămă tâmpla pe o durere aspră

Din rumegușul visării, astăzi uitat.

Rămân santinele în sufletul hain

De-un vis, de-o iubire - o lume nouă

Căscând  un tezaur cărui mă-nchin

Se face o zi în care nu plouă.