Două lumi

Dă-mi două șoapte și un gând

Să strivesc uitarea toată

Să-l arunc puternic de pământ

Închipuirea-i să fie o doamnă

Cu dor nespus să-l plâng în dimineți

Prea sumbre, prea vioaie, prea a Eu

Mă zbat puternic în două tinereți

Purtând pe umeri o lume și-un al meu

Dă-mi două fluiere de pace și de durere

Să cânt în noapte lunii nevăzute

Corabiile toate-s efemere

Și muzele aievea au rămas tăcute

Cu ochi închiși și fără de hotar

Străbat în pribegie bătrânețea

Mă-ndrept cu jale spre altar

Purtând pe pleoape tinerețea