Atatia sfinti, atatea patimi
Si maini prea rosii de durere
Atatea inimi, atatea lacrimi
De dor, de jale si tacere
Atatia sfinti pornesc agale
Pe-un drum uitat de pacatosi
Urca-n deal, uitand de vale
Spre varful celor ce-s falosi
Cu haine rupte , aurite
Cu tolba plina de pacate
Si rani necoapte, dar iubite
De guri bolnave si spurcate
Atatia sfinti, putine case
Incrucisari de drum, beteag
Putina carne, multe oase
Atatea case fara prag !
Sunt multi sfinti si sunt degeaba
In lume toate au un rost
Nici macar iubirea noastra
Iubite, nu mai este ce a fost.
Iubesc poeziile pe care le scrii :x :X :X
RăspundețiȘtergereMultumesc.
ȘtergereImi place destul de mult de poezia, insa lipseste esenta ta din poezie.
RăspundețiȘtergereTu esti pe fundalul acestui blog?
Sa zicem ca ma caracterizeaza mult :)
ȘtergereAtat talent..minunata!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos ! :*
ȘtergereFrumoasa poezia, ma face sa ma gandesc la faptul ca sfiinte reprezinta casele sufletelor bune, a gandurilor bune si poate chiar si casa propriului inger.
RăspundețiȘtergere