Vis cu flori

Imbracata in rochie subtire, paseste pe un covor umed de frunze
Se arunca in bratele pomilor toamnei fragede muze
Etern calator pagan intre dor si o mare visare albastra
Arunca catre ceruri privirea, cerand iertarea dumnezeiasca

Visare puerila, cu trupuri goale in salbaticia pleoapelor batand
Trezeste cenusa sufletului si o aduce din recele pamant
Animat intr-o oarecare forma de zambet si ancorat in privire
Pluteste pe rauri florale aducand valuri de iubire

Impiedicat la malul pamantului cu ochii pironiti catre haul etern
Graieste catre florile tremurande, cantul inimilor, efemer
Asurzand timpane si intepenind corzile vocale ale ingerilor
Trece din nou in abis, crescand in a inimilor plangeri